Prima carte a lui Simion Ghimpu, intitulată „Mereu”, a stat în sertarele editurilor vreo douăzeci de ani. Acest volum de poezii a apărut abia în 1995, la „Hyperion”, criticul Ion Ciocanu menţionând cu prilejul lansării: „În ce constă fenomenul Simion Ghimpu? Fenomenul acesta constă în faptul că scriitorul, pe de o parte, era foarte bine cunoscut, aproape că nu erau emisiuni de muzică în care să nu fie incluse melodii pe versurile lui, întreaga parte de Moldovă de dincoace de Prut cânta “Iubiţi învăţători” şi “Inima mea e Moldova”, şi alte cântece pentru care trebuia să ai multă şi mare îndrăzneală să le scrii atunci, iar, pe de altă parte, nu era chip să dai în producţie un manuscris de al lui Simion Ghimpu, adică să-i faci o carte. Încă în 1980 el era poet, la întâlnirile cu cititorii ridica săli mai mari decât aceasta”.

Arestat pentru că nu a acceptat să fie numit „zadrîpannîi moldavan”

O fotografie reprezentându-l pe Simion Ghimpu în faţa unei mulţimi entuziasmate vedem pe coperta celui mai recent volum al scriitorului, romanul „Viaţă pe muchie de cuţit”, apărut la Editura „Pontos” în 2009. Scris în ritm alert, într-un limbaj viu, expresiv, concentrat, acest roman e unul autobiografic şi reflectă „căutările de sine”, chinuitoare, traumatizante, dar insistente ale protagonistului, Mircea Stejaru, un intelectual marcat de dramele epocii sovietice, traversate cu demnitate, până la sfârşitul anilor optzeci, când „deasupra Europei au început să bată vânturile libertăţii”.
Urmărim cu emoţie periplul unui absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Chişinău, apoi doctorand la GHITIS (Institutul de   Teatru „A. Lunacearski” din Moscova), fiul Irinei şi al lui Toader Ghimpu, născut pe 24 mai 1939 în comuna Coloniţa, judeţul Lăpuşna, frate cu legendarul deţinut politic Gheorge Ghimpu şi cu Mihai Ghimpu, cunoscut lider al PLM, interesantă fiind îmbinarea unor întâmplări de natură sentimentală cu evenimentele politice curente.
Captivează episodul confruntării cu miliţienii şi „drujinarii” din centrul Chişinăului care l-au băgat la închisoare doar pentru faptul că nu a acceptat să fie numit „zadrîpannîi moldavan” („moldovan nespălat”) de către două fetişcane rusoaice întâlnite pe stradă. În carte găsim şi evocări nostalgice ale satului de baştină, şi amintiri despre obiceiurile moldoveneşti, despre abilitatea de a-şi crea mici oaze ale libertăţii în sistemul autoritar ce părea de nezdruncinat, şi mărturii privind zilele petrecute prin biblioteci, unde şi-a scris teza de doctorat cu grafie latină, „în baza a douăsprezece spectacole ale teatrelor din Bucureşti”. Teza a fost respinsă de comisia de examinare moscovită, apoi rescrisă, fiindcă i se ceruse să se refere doar la teatrele din R. S. S. Moldovenească.
Citim în roman şi capitolul despre întâlnirea cu femeia visurilor sale, Veta Ghimpu Munteanu, care în acel moment avea douăzeci de ani şi era „cea mai subţirică, cea mai fină fată din lume”, aflăm şi multe detalii despre discuţiile şi frământările intelectualilor marginalizaţi de autorităţi, forţaţi să se supună regimului ori să îndure umilinţe şi lipsuri. Totuşi, protagonistul are norcoul să vadă cum „URSS îşi trăia ultimele clipe de viaţă” şi să-şi exprime nestingherit „dragostea faţă de limba română, faţă de pământul natal”.
Consacrat fiilor Tudor şi Lucian şi fiicei Anda-Cristina, romanul lui Simion Ghimpu conţine şi o dedicaţie tulburătoare soţiei, Veta Ghimpu Munteanu: „Mă închin şi sărut sufletul femeii vieţii mele, Veta, îi rămân veşnic îndatorat pentru credinţă, fidelitate, dragoste, înţelepciune, răbdare şi grijă”.

Simion Ghimpu între şlagăre şi elegii

Amintim cititorilor că autorul unor şlagăre precum „Numai tu”, „Ce rost are?”, „Amor, amor”, „Lacrimă”, „Casa noastră”, Simion Ghimpu, membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova, a mai scos de curând două cărţi, „Jeep-ul şi Sănia de la Coloniţa (naraţiune umoristică în nuvele)” şi „Ia să-mi spui tu, spui”, o cărţulie pentru copii dedicată nepoţilor săi Ingrid Renate, Sven Cristian, Alexandru şi Ruxanda. Din volumul pentru copii reproducem, spre deliciul publicului, o poezie scrisă pentru „finul Dorinel” (actualul primar al Municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă): „Dorinel când vede-o floare,/ un copac scăldat în soare,/ O pădure, o grădină,/ Un tractor sau o maşină,/ Case-nalte, codri, vii,/ Spice multe aurii,/ Zbor uşor de ciocârlii,/ Meri şi vişini, stropi de rouă -/ El pe toate le numeşte/ Cu cuvântul drag Moldovă” („Cuvântul drag”).
Din bibliografia scriitorului mai fac parte cărţile: „Reversul sentimentelor”, „Dincolo”, „Ghici, ce-s?”, „Descifrări”, „Starea de spirit”. Orice iubitor de poezie va putea selecta mai multe creaţii memorabile ale lui Simion Ghimpu, inclusiv texte combative şi elegii, pentru o eventuală trecere în revistă a producţiei sale poetice, eu însă aleg pentru acest final de articol versurile: „Sunt orbit/ de o lumină cerească,/ unghia s-a oprit în gâtul zilei/ şi continuă să crească”.

Autor: Irina Nechit

http://jurnal.md/article/17103/