Acasă » 2010 » Februarie » 10 » Campion la billiard, învingător în viaţa de zi cu zi
23:44
Campion la billiard, învingător în viaţa de zi cu zi

"Biliardul este un joc intelectual, care vindecă atât trupul, cât şi sufletul” (Ivan Savvidi).

 Recent am aflat că unul dintre campionii Moldovei la acest sport – biliardul - îşi are rădăcinile în satul nostru. Se numeşte Dan Ursu şi deşi are doar 21 de ani, are o experienţă frumoasă în acest sport şi un set de diplome şi cupe în palmares.

Dan şi-a petrecut copilăria în Coloniţa, iar şcoala de aici a fost cea care l-a primit în clasa I şi unde a învăţat primele buchii. "Mi-aduc aminte şi acum de prima învăţătoare – Ala Andreevna, de jocurile din copilărie, iar unii colegi mi-au rămas buni prieteni şi până astăzi”. Acum vine doar din când în când în sat, la casa bunicilor.  

 Biliard, Dan a început să joace cam de la vârsta de 15 ani, când împreună cu colegii de clasă mergeau la un Club specializat din apropierea liceului în care şi-a făcut studiile – „Gheorghe Asachi”. „S-au întâmplat cazuri când fugeam de la lecţii împreună cu băieţii, doar ca să jucăm biliard.”
 

În scurt timp, Dan a făcut o pasiune pentru acest sport, iar cei care îl ştiau i-au recomandat să se antreneze la un nivel profesionist. La primul său campionat a participat ca simplu amator, rezultatele însă nu au fost cele pe care le-a aşteptat – a ajuns printre 64, din 98. „Probabil acela a fost imboldul care m-a făcut să merg mai departe. Eram supărat pe mine şi mi-am spus că nu mă voi lăsa până nu voi obţine mai mult. Mi-am luat inima în dinţi şi am mers la un Club de biliard din Chişinău, rugând directorul acestuia să mă antrenez la ei. Acesta a căzut de acord cu condiţia că le voi face publicitate, iar la Campionate voi purta o haină cu sigla lor. Am acceptat, vroiam să mă antrenez şi să obţin performanţe”.

După puţin timp au început să apară şi succesele...
 

Antrenându-se aici a câştigat primul său campionat – Campionatul Moldovei „Свободная пирамида”, în mai 2007. La finele aceluiaşi an, în decembrie 2007, a devenit campion absolut al Moldovei, la acelaşi tip de biliard (piramida combinată). Acesta a fost unul dintre cele mai importante campionate din toata istoria sa în acest sport, iar această cupă – şi cea mai mare ca dimensiune – a devenit cea mai dragă şi cu care se mândreşte cel mai mult. În acelaşi an, a mai câştigat patru campionate comerciale. Anul 2007 a fost unul în care performanţele lui Dan au fost cele mai fructuoase.

În anul 2008 a obţinut locul III la trei campionate, iar în decembrie a aceluiaşi an a participat la Campionatul Europei la biliard, care a avut loc în Moskova şi unde dintre cei 130 de participanţi a ajuns printre primii 16. „Ca premiu mi s-a oferit atunci  600$, însă cheltuielile sunt cu mult mai mari decât premiile, aici se includ cheltuielile pentru transport, participare, pentru vestimentaţia specifică şi pentru tacuri (chiuri).” Spre exemplu, 600$  l-a costat un singur tac – acesta este şi cel mai scump din câte a cumpărat vreodată. „Am noroc de sponsorul meu principal – tata”.

„Joc biliard rusesc, şi mai mult două sub-tipuri ale sale: piramida libera si piramida combinata, sau cum li se mai spune în popor: amerikanka şi moskvicika. Am ales biliardul rusesc pentru că mi s-au părut cel mai interesant şi atractiv” spune Dan. „Am încercat şi alte sporturi - fotbal, tenis de câmp - unde aveam reuşite destul de bune, totuşi m-am oprit la biliard”.
 


„Acum joc mai puţin, şi respectiv, calitatea jocului a mai scăzut. Cauza este că am început să lucrez, iar timp liber nu mai am atât de mult...” Dan lucrează, de câţiva ani la firma tatălui său – „Sădro-Ursu” şi totodată este student la ASEM, Facultatea Bussines şi Administrare, în ultimul curs.

Datorită biliardului, Dan Ursu a avut parte de evenimente interesante şi vesele, de clipe de glorie, dar şi de dezamăgire, a legat prietenii strânse şi, poate cel mai important, şi-a dezvoltat calităţi interioare şi intelectuale importante, şi-a întărit atenţia şi puterea de concentrare, a dezvoltat în sine spiritul de luptă, dar şi de parteneriat, a învăţat să se bucure de învingeri şi să rămână puternic la înfrângeri şi, totodată, şi-a păstrat modestia, caracteristică familiei, şi bunul simţ.

Are un moto „Să învingă cel mai puternic”, cuvinte care se spun la fiecare început de Campionat de biliard, şi aşa încearcă să fie şi el - puternic, în timpul jocului de biliard, dar şi în viaţă. 

Categorie: Sport | Vizualizări: 1516 | Adăugat de: Linda | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 6
5  
am fost cu el in clasa I, ne jucam dea fugarita, era si atunci bravo, mereu vroia sa fie primul, si va reusi, bravo

6  
Las' ca eu i-am spus ca era o fata indragostita de el in clasa I... :P

4  
bravo danu!si eu ma mindresc cu tine.ce-i de la italia.

3  
Uite cine se gaseshte aicia Verishorul Meu .....
BrAv0 dANU .... eu am fost primul tau ... FAN ... in tuate sporturile ....

2  
Merci, Vica... rolleyes
Bravo lui Dan si mari succese si mai departe! victory

1  
normal smile

Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]