Acasă » Articole » Din "ECOU"

Tradiţii de nuntă. Trecut, prezent, nemurire...

Tradiţii de nuntă. Trecut, prezent, nemurire...

 

Căsătoria este scopul suprem al dragostei. Pentru că e toamnă, cunoscutul anotimp al căsătoriilor, ne-am gândit că ar fi bine să discutăm cu oamenii mai în vârstă din satul nostru pe această temă pentru a reînvia vechile tradiţii de nuntă din Coloniţa.

Vom cerceta tradiţiile de nuntă din trecut, dar în paralel vom vorbi şi despre cele actuale, căci deşi multe dintre ele s-au rătăcit în labirintul timpului, unele se păstrează până azi, în forma lor originală sau un pic mai „modernizate”

 

   Liniar, căsătoria trece automat prin următoarele momente principale, în general valabile şi pentru alte zone: peţitul, chemarea la nuntă, vulpea, masa miresei, jocul zestrei, iertăciunea, cununia, masa mare, închinatul, îmbroboditul miresei, calea primară ş.a

 

Peţitul

  În urma unor prealabile înţelegeri, tânărul care dorea să se însoare, însoţit de câteva rude, prieteni sau vecini mergea la peţit pentru a cere fata în căsătorie. Acolo erau primiţi de către părinţii ei şi la fel de câteva persoane apropiate. Aici era o adevărată întrecere a întrebărilor iscoditoare, vorbelor cu tâlc, a glumelor şi răspunsurilor isteţe a ambelor părţi. Scopul era de a cunoaşte tinerii şi familiile lor. Dacă rămâneau mulţumiţi unii de alţii, tinerii se socoteau logodiţi. Nu întotdeauna însă, peţitul era urmat de logodnă şi căsătorie.

Fata de măritat nu participa, putea doar să se uite pe furiş.

Urma apoi înţelegerea, care se făcea la mire acasă. Cu acest prilej se purtau discuţii despre zestre, pământ si se fixa ziua nunţii. Alte tratative se duceau pentru găsirea naşului, care era de obicei din partea mirelui. Se mai alegeau vorniceii, druştele, precum şi bucătăreasa principală. Drept semn că s-au înţeles, naşilor li se dădeau colaci şi un prosop, care erau ţesut din timp şi făcea parte din zestrea miresei. Urmau apoi pregătirile de nunta, care culminau în săptămâna dinaintea nuntii.

În prezent, tinerii singuri hotărăsc când şi cu cine să se căsătorească, apoi le cer acordul părinţilor. Pentru a stabili modul în care va fi celebrată căsătoria are loc, ca şi în trecut, înţelegerea, când se cunosc părinţii şi apropiaţii tinerilor. În prealabil, tinerii aleg viitorii naşi, care pot fi atât din partea mirelui, cât şi din partea miresei.

Tinerii până la nuntă locuiau separat, fecioria fiind o condiţie indispensabilă, realitatea actuală e alta, simpatia dintre soţi făcând abstracţie de aceasta.

   

Chemarea la nuntă

  Invitau la nuntă vorniceii  legaţi cu prosoape, călare pe cai şi cu o garafă cu vin. De obicei erau invitaţi toţi oamenii din sat (atunci satul era cu mult mai mic), însă nu se aşezau toţi la masă, ci doar cei apropiaţi, restul venind să se distreze, să joace sau doar să vadă mirii.

  În prezent, misiunea de a chema la nuntă le revine părinţilor mirelui, care merg pe la casele invitaţilor şi îi pofteşte, cinstindu-i cu un pahar cu băutură.

  În ziua cununiei, druştele se adună la casa miresei, pentru a o găti. În timp ce este împodobită, mireasa trebuie să plângă, chiar dacă mirele îi este pe placul ei. În cazul că "nu-i vin" lacrimile, o femeie bătrână, care observă acest fapt, aduce o ceapă zdrobită pentru a-i produce lacrimi.

    

Masa cea mică

  În prima zi, nunta se făcea la mireasă. Familia mirelui, împreună cu naşii, însoţiţi de vornicei călare, se îndreptau spre casa miresei. Aici se desfăşura o serie de practici străvechi întâlnite şi în alte zone etnografice. Deseori, mirele era păcălit, fie aducându-i-se o altă mireasă mascată, fie făcându-i-se alte glume. Când era adusă mireasa adevărată, se spuneau versuri speciale, care se numeau „conocărie”. În Coloniţa foarte frumos spunea conocării când era tânăr  Victor Bâzgu, îşi amintesc sătenii.

S-a păstrat tradiţia când vine mirele cu nuntaşii să se schimbe colacii. Colacii sunt frumos împodobiţi  cu flori şi busuioc. Druştele se străduiesc să-l facă cât mai frumos, pentru a sublinia gustul estetic şi frumuseţea miresei. Apoi naşa frângea colacul în patru şi îl arunca, câte o bucata, în punctele cardinale, începând cu răsăritul. Flăcăii se amuzau şi se întreceau în a prinde colacul, pe care îl împărţeau cu fetele, în speranţa că gustând din el se vor casatori mai repede.

  Numai după ce vorniceii miresei înconjurau oaspeţii mirelui şi ai nunului de 3 ori, aceştia puteau intra în ogradă. Socrul cel mic invita nuntaşii la masa miresei, numită şi masa mică, care dura câteva ore, timp în care muzicanţii interpretau diferite melodii, se dansa etc.

 

Vama

  O tradiţie care s-a păstrat şi în zilele noastre este răscumpărarea miresei sau vama. Fratele ori sora miresei înainte de o lăsa pe mireasă să iasă din casă înfige un cuţit în uşorul uşii şi spune „Ori îmi dai sutişoara, ori nu-ţi dau surioara”. Mirele nu scapă cu una cu două, fiind nevoit să scoată bani din buzunarele care nu trebuie nicidecum să fie goale. Dacă fata se duce în alt sat, flăcăii din satul fetei se pun la poarta ei cerând “Vulpea”. Ea consta din bani sau, de cele mai multe ori, dintr-o căldare cu vin. O mai luau odată pe mireasă la dans şi-i dădeau cale liberă către mire.

  Înainte de a pleca la casa mirelui urma iertăciunea de la părinţi pe care tot conocarul o spunea.

 

Zestrea

  În văzul tuturor, sub acompaniamentul muzicii, vorniceii jucau zestrea miresei pe care o puneau apoi în căruţele gata pregătite. Fetele, încă de la vârsta de 7-8 ani , începeau să-şi facă zestrea, sub îndrumarea avizată a mamelor şi sub "controlul de calitate" al bunicilor, astfel încât la vârsta de 14-15 ani - vârstă de măritat pe atunci - să fie în stare să îmbrace o casă. Lada cu zestre conţinea cămeşi, catrinţe, brâie, pânze, ştergare ş.a. Apoi se mai dădeau covoare, ţoluri, câte două vaci, doi boi, cai, zece-cincisprezece oi, găini, porci, pământ după putinţă.

  După toate acestea alaiul merge la casa mirelui.

 

Cununia

  De la casa mirelui, a doua zi se pleacă la biserică pentru cununie.

În biserică, mama miresei trebuia să scoată un covor, pe care să stea mirii pe durata ceremoniei.

 

Masa cea mare

A doua zi seara nunta continua la mire cu masa cea mare. Nuntaşii le dădeau şi cadouri. Se juruiau mai mult animale de casă (oi, porci, păsări), cereale, făină etc. bani, dându-se mai puţin.

 

Prezent

  Multe dintre vechile tradiţii s-au schimbat. Acum căruţele s-au preschimbat în limuzine, iar mersul pe jos, uitat cu desăvârşire.

În prezent, nunta se organizează o singură zi. Urcaţi în mai multe maşini împodobite apropiaţii mirilor pleacă chiuind cu veselie spre Oficiul stării civile sau spre Primărie pentru a oficia căsătoria. Aici, urmează tradiţionalele cuvinte ale persoanei oficiale, care le cere tinerilor să-şi dea acordul pentru căsătorie, după care are loc schimbul de inele, pe care trebuie să le găsească dintr-un bol cu grâu. Tradiţia spune că cel care găseşte primul inelul va deţine întâietate în familie. Are loc apoi semnarea actelor şi primul sărut conjugal.

  În drum spre biserică, ca şi în trecut, femeile, dar mai ales copii stropesc cu apă calea tinerilor – semn că le doresc viaţă îmbelşugată şi noroc. În schimb ei primesc de la mire bănuţi. Cununia are loc în ziua nunţii sau a doua zi, la biserică, oficiată de preot, în prezenţa părinţilor, naşilor şi a altor rude apropiate. La cununie se aduce o icoană, un covoraş, un prosop. În timpul cununiei, tinerii ţin în mână câte o lumânare, ele fiind legate între ele, ca semn al trăiniciei căsătoriei, tot în acest sens le sunt legate cu un prosop, una de alta, mâna dreaptă a mirilor. Tot atunci, tinerii îşi „iau” un sfânt care să le ocrotească familia. După ce încheierea căsătoriei în faţa lui Dumnezeu a avut loc, toţi se îndreaptă într-un local special unde are loc ospăţul.

 

Muzica cântă glorios un marş de bucurie şi bun sosit nuntaşilor, iar mirii îi întâmpină pe noii veniţi, stând lângă o masă, pe care stau patru colaci, o garafă cu vin şi un bol cu dulciuri. Invitaţii mai întâi „dau mâna” cu mirele şi mireasa, îi felicită, li se înmână cadouri, flori şi servesc un pahar de vin în sănătatea lor. Copiilor şi tinerilor li se pun în piept „buchete” de către vornicică. Când au sosit toţi invitaţii, naşul invită la masă şi anunţă cine şi unde trebuie să se aşeze, existând şi aici anumite principii. La masa mirilor mai stau părinţii şi naşii.

Invitaţii nu se apucă de bucate, strigând cu toţii „Amar”, până nu se sărută mirii, ca să-i îndulcească.

Specifice nunţilor moldoveneşti sunt mesele bogate în mâncăruri şi băuturi.

 

La a doua masă, se înmânează cadourile în bani, pentru a pune baza familiei cu ei. Dar mai înainte de asta li se închină colacii „acoperiţi” cu daruri naşilor, care sunt jucate de câteva femei - rude. Banii se pun într-un coşuleţ sau alt vas. Banii încasaţi se numără de către naşi, suma fiind anunţată întregii nunţi. După ce naşii anunţă suma câştigată, îi înmânează tinerilor şi îşi spală mâinile.

  După această tradiţie, când nuntaşii au gustat din mulţimea de bucatele şi băuturi, nunta se desfăşoară mai vesel şi mai degajat. Toţi dansează, cântă, glumesc şi se veselesc. La nunţi se dansează mult horele.

O altă tradiţie este  găina naşului. Bucătăreasa principală găteşte special o găină frumoasă întreagă; o aşează pe un platou acoperit şi împodobit cu flori vii. Împreună cu alte bucătărese o aduc la masa mirilor şi cere naşului să o răscumpere. Iată o versiune a cuvintelor spuse la o nuntă în timpul acestei tradiţii : "Cinstiţi meseni şi nuntaşi! /Faceţi-mi cărare lată/ Că-s cu fusta suflecată / Că mă bag printre nuntaşi/ Cu găina la nănaşi/ Ca a mea găină nu-i / Nici cu ouă, nici cu pui / Ia, nănaşe, dacă-i vrea / Găina din mâna mea/ Că-i ţinută de doi ani /Cu grăunţe şi mălai!"
 
Naşul mai întâi vrea s-o vadă, s-o miroase, bucătăreasa însă nu cedează. Naşul poate fi păcălit şi după ce a plătit să descopere că de fapt era un pui viu, un hulub sau o cioară. Dacă totuşi nu este păcălit, găina se descoperă, se rupe în bucăţi şi se transmite mesenilor. Se crede că cel ce va gusta din găină, va fi uşor ca pasărea.

 

Spre dimineaţă, de obicei, se serveşte tortul mirilor (înainte în locul tortului se aducea dulceaţă). După ce mirii sunt îndulciţi are loc dezbrăcatul miresei. Mirele şi mireasa sunt  aşezaţi pe un scaun pe care se pune o pernă.

Naşa scoate coroniţa şi voalul (fataua) miresei, i le înlocuieşte cu o basma şi îi leagă un şorţ – semne că trece la viaţa de femeie căsătorită. Naşul îl aranjează pe mire, îl piaptănă, îl parfumează şi-i scoate buchetul de mire. Apoi nănaşii îi învelesc c-o plapumă sau cearşafuri şi diferite detalii de îmbrăcăminte. Se pun bani în basmaua tinerei şi li se dăruiesc diferite cadouri. Coroniţa şi voalul miresei i se pun pe cap druştei mari, iar buchetul miresei este aruncat, înainte de asta tinerelor fete. Tradiţia spune că cea care îl prinde va fi următoarea mireasă. Petrecerea ţine cu muzică şi veselie până dimineaţa.

  La o săptămână după nuntă, părinţii miresei pregătesc o masă la care îi invită pe nănaşi, socrii mari şi rudele apropiate, prilej de întărire a relaţiilor dintre aceste familii. Acest moment se numeşte calea primară, numită aşa deoarece apropiaţii vin cu daruri mici, de obicei obiecte de uz casnic, astfel deschizându-le calea în viaţă.

 

 Casă de piatră tuturor celor care s-au căsătorit sau se vor căsători în această toamnă!

 

Din „ECOU”   nr.8     septembrie 2007      

Categorie: Din "ECOU" | Adăugat de: Admin (06 Oct 2008) | Autor: Elena Sarghi
Vizualizări: 5751 | Rating: 5.0/2
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]