Acasă » Articole » Din "ECOU"

Interviu cu Valentina şi Vasile Bajurean: Muzica este lumina ce umple casa noastră

„Muzica este lumina ce umple casa noastră”

 

Două suflete împerecheate de muzică, două inimi ce cântă în unison, doi oameni pentru care viaţă fără de cântec  este de neconceput...

Valentina şi Vasile Bajurean

 un cuplu deosebit pentru Coloniţa.

Dragostea faţă de muzică a fost cea care i-a unit şi tot ea reuşeşte

până azi să  menţină căldura în căminul lor  familial.

Să aflăm mai multe despre dragostea lor şi activitatea pe care o desfăşoară chiar de la ei.

 

 

 

 Câţi ani are dragostea dvoastră pentru muzică?

 

Dl. Vasile: Am iubit muzica de mic copil. În clasa a 7-a tata mi-a cumpărat primul acordeon, ţineam atât de mult la el, încât îl puneam alături, pe cuptor, atunci când mă culcam, iar noaptea mă trezeam din când în când şi puneam mâna să verific dacă este.

La acordeon am învăţat să cânt singur, după auz, iar după ce am absolvit şcoala medie generală din sat mi-am continuat studiile la Şcoala de Cultură din Soroca. În 1964 încă nu era secţia de taraf, de aceea m-am înscris la Regie, teatrul fiind o mare pasiune de-a mea. În al doilea an a fost înfiinţată secţia taraf şi am regretat foarte mult că nu fusese fondată cu un an mai înainte.

Anii de studii au fost foarte frumoşi. Mă duceam de dimineaţă la Colegiu şi aproape că nici nu stăteam pe acasă, treceam doar o fugă să iau masa, mai făceam câte ceva şi mă întorceam cât mai repede la studii.

Era o atmosferă deosebită acolo. Muzica începea să se audă în săli încă de la ora 6 00 dimineaţa, într-un colţ cânta cineva la clarinet, în altul cineva la pian, de undeva se auzea o voce... Şi-acum când trec uneori pe lângă Sala cu Orgă şi se aude muzica, mă opresc pentru câteva clipe şi ascult... e o plăcere.

 

Dna. Valentina: Muzica mă înconjoară şi pe mine încă din copilărie, iar  dragostea pentru ea s-a născut anume atunci.

În clasa a 4-a tata m-a înscris la liceul de muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău.

 Am avut colegi cunoscuţi acum pentru talentul lor, cum sunt: Vasile Iovu, Maria Codreanu, Ştefan Petrache, Constantin Rusnac ş.a. După absolvirea liceului mi-am urmat studiile la Institutul de Arte „G. Muzicescu”, secţia dirijor de cor.

 

Şi dragostea dvs. unul pentru altul unde îşi ia începutul?

 

 Dna. Valentina: Ne-am cunoscut la Vorniceni, raionul

Străşeni, în 1972, iar muzica a fost cea care ne-a apropiat. Eu eram la practică, de la Institutul de Arte, iar Vasile a venit acolo ca acompaniator.

Era o activitate deosebit de bogată în domeniul muzicii în acea regiune. Pe lângă Casa de Cultură activau 7-8 cercuri artistice: cor, taraf, muzică de estradă, dansuri populare ş.a. Iar Vorniceni avea una dintre primele 7 Case de Cultura a sindicatelor, în Uniunea Sovietică, după activitatea pe care o ducea. Am fost remarcaţi chiar şi de Ministerul Culturii din Moscova.

 

 Cum a început activitatea dvs. în Coloniţa?

 

Dl. Vasile: Am venit aici în 1983. Înainte de asta lucrasem în Lipcani, eu am predat acordeonul la şcoala pedagogică, iar Valentina a fost profesoară la şcoală muzicală.

În Coloniţa mi-am început activitatea ca acompaniator la şcoală, Valentina ca profesoară de muzică şi de limbă română, sau moldovenească cum se spunea atunci. Ne-am continuat activitatea la Casa de Cultură, Valentina fiind şi director.

În timpul activităţii noastre s-a format corul mare al satului, grupul vocal feminin, grupul vocal de bărbaţi, taraf ş.a.  Coloniţa lua primele locuri în cadrul festivalurilor raionale.

O contribuţie deosebită în organizarea activităţilor artistice în acea perioadă a  avut-o

dl. Radiola, pe atunci, director al gospodăriei agricole. Ni se ofereau condiţii bune de lucru, instrumente muzicale, mijloace de transport pentru deplasări la concerte etc.

 

 

   Şcoala muzicală dvs. aţi înfiinţat-o...

 

Da. În anul 1990, la cererea noastră a fost deschisă în Coloniţa o filială a şcolii muzicale din Stăuceni, unde să se studieze

pianul, acordeonul şi vioara. Iniţial am activat în 2 încăperi din

blocul C al şcolii, iar în prezent ne desfăşurăm activitatea în cadrul localului Centrului de Sănătate.

Din păcate condiţiile de lucru de aici nu sunt întocmai bune, fiind nevoie de o renovare generală. Tencuiala cade de pe tavan, în pereţi s-au format crăpături, iar podeaua este putredă. Încercăm să facem câte ceva împreună cu părinţii, pentru a ameliora această stare de lucruri, însă nu este suficient. Mobilierul este, la fel, vechi de când lumea...

Suntem susţinuţi foarte mult de administraţia de la Stăuceni, însă în acest sens ei nu pot face nimic. Copii sunt ai satului şi deci oamenii, împreună cu conducerea trebuie să facă ceva pentru a crea condiţii bune pentru cei care sunt viitorul nostru.

 

 Ce alte dificultăţi întâlniţi în munca dvs.?

 

Din punct de vedere tehnic, o problemă este lipsa unor amplificatoare bune, a microfoanelor şi chiar a stativelor pentru microfoane, fapt ce îngreunează munca noastră şi care dăunează la calitatea concertelor.

O piedică este şi lipsa mijloacelor de transport pentru a pleca la diferite concerte.

Din punct de vedere al creaţiei, ne pare foarte rău că sunt puţini copii care îşi doresc să studieze muzica, deseori fiind de vină chiar părinţii, mulţi dintre care o consideră o activitate neserioasă.  Acest lucru, însă, nu este adevărat, muzica este cea mai nobilă muncă.

 

Vorbiţi-ne în câteva cuvinte despre şcoala muzicală şi studiile care se desfăşoară aici.

 

În acest an, studiază la şcoala muzicală pianul şi acordeonul 22 de copii. Durata studiilor este de 7  ani pentru pian şi 5 ani pentru acordeon.

O oră pe săptămână facem lecţia de cor.

De trei ori pe an se desfăşoară examene, la care comisia apreciază dinamica dezvoltării lor.

Chiar dacă nu merg mai departe în domeniul muzical, ci îşi aleg alte profesii, copii care studiază muzica sunt mai deosebiţi, sunt mai bogaţi spiritual. Uneori îi întrebăm pe foştii elevi daca nu vor să-şi vândă instrumentele, însă primim întotdeauna, ca răspuns un „Nu” categoric.

Ne bucurăm mult ştiind că ei continuă să cânte şi că muzica  a devenit o parte din fiinţa lor.

 

 

 Ce vă bucură cel mai mult în activitatea dvs.?

 

Dna. Valentina: Desigur că bucuria noastră cea mai mare este faptul că am insuflat şi

altora această dragoste pentru muzică, iar când vedem că elevii noştri au reuşite şi realizări frumoase suntem şi mai mulţumiţi.

 

Ce e mai important în muzică, munca sau talentul?

 

Pentru a reuşi, desigur, este necesar să ai mult talent, acest har înnăscut, însă e nevoie şi de hărnicie din partea elevilor, ştiut fiind faptul că, munca compensează o parte din ceea ce nu ţi-a dat Dumnezeu. Lucrăm cu fiecare copil în parte, însă, ei trebuie să exerseze şi singur, în fiecare zi acasă.

 

 Există cineva dintre elevii dvs. în care vedeţi un continuator al acestei nobile munci pe care o depuneţi dvs.?

 

Nu avem astăzi, cu părere de rău, un continuator. Foştii elevi

şi-au ales alte profesii, spunând că muzica e frumoasă pentru suflet, însă pentru a obţine bani trebuie să profeseze altceva. Dar am avut copii care au absolvit foarte bine, cum sunt: Liliana Jura, Natalia Umaneţ, Olga Bâzgu, Zina Iliuşin, Irina Bâzgu, Mihai Milicenco şi mulţi alţii.

 

 Dacă aţi avea posibilitatea să întoarceţi timpul înapoi, aţi lua-o pe alt drum?

 

Dna. Valentina: Nu! Nu aş vrea să fac altceva în afară de muzică, nu aş alege o altă profesie niciodată. Muzica este lumina ce îmi umple sufletul şi casa noastră, este cea care menţine echilibru şi căldura în familia noastră.

Dl. Vasile: Nu îmi închipui cum ar fi să nu cânt la acordeon, el e  sufletul meu. Să nu se supere soţia, dar el e primul pentru mine, e cel mai important lucru din viaţa mea.

               

                                                  Vă mulţumim!

 

 

Din „ECOU”  nr.12     martie  2008  

 

Categorie: Din "ECOU" | Adăugat de: Admin (06 Oct 2008) | Autor: Elena Sarghi & L.S.
Vizualizări: 1033 | Comentarii: 5 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 5
5  
Acesti doi oameni sint itradevar oameni cu suflet mare.Din bunatatea si marinimia lor ne impart si noua elevilor ce studiem la scoala muzicala din Colonita.Daca e sa fiu sincera ei imi sint a doua familie.Le spun uneori problemele si framintarile mele,reusitele,ma impart cu micile si marile mele bucurii.Multa sanatate si un mare MULTUMESC!!!!!!!!

4  
byzgu1996@mail.ru

3  
Intr-adeva, sunt indragostiti de muzica, dar in rest, sunt ambii niste persoane cu un caracter foarte aspru, sunt cinosi la suflet, Va inchipuiti, din cauza unei certe minore, Valentina a refuzat sa-l petreaca pe tatal ei in ultimul drum, si asta pedagog se mai numeste

2  
cea mai buna profesoara!!!

1  
Imi pare foarte bine ca s-a prezentat asa un articol cu o tema atit de apropiata sufletului meu... Port un mare respect si o mare multumire pentru aceste doua persoane deosebite...Dl Vasile si Dna Valentina... Eu la fel traiesc cu muzica, nu pot sa-mi imaginez macar o zi fara ea. De la 6 ani am inceput sa frecventez scoala muzicala in orasul Balti,din motiv ca ne-am mutat cu traiul in Colonita respectiv nu mi-am continuat studiile, dar nu au trecut mult timp de cind familia mea se stabilisera cu traiul in Colonita m-a si dus mama de mina la scoala muzicala de aici...era vara...aveam emotii mari..dar de atunci am inceput studiile mele la acesti doi profesori extraordinari. Am studiat acordeonul...am avut colegi deosebiti, am fost o promatie de neuitat cred ca...
Gratie acestor doi oameni muzica nu s-a stins in mine...nu am pasit pe scenele mari,dar nici nu am refuzat cintatul (chiar daca specialitatea mea este manager)... Am scena mea - cea a ceremoniilor...

Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]