Acasă » Articole » Din "ECOU"

Tradiţii reînviate (de Paşti)

Tradiţii reînviate

 

Sfintele Sărbători de Paşti sunt aşteptate din toate timpurile de către toţi, de bătrâni, de copii... Unele tradiţii legate de aceste sărbători  s-au păstrat, altele însa au rămas doar în colţul dinspre răsărit, după icoana bunicii. Uitate şi singuratice ele totuşi aşteaptă... Aşteaptă o mână de om care să şteargă praful de pe ele şi să le pună din nou la loc de cinste.

În aceste rânduri voi încerca să readuc la viaţă unele tradiţii de Paşti, poate demult uitate, regăsite în amintirile proprii şi în povestirile celor care le mai păstrează în memoria copilăriei.

 

Pregătirea de Paşte începea cu doua-trei săptămâni înainte. Gospodinele văruiau casele atât în interior, cât şi în exterior. Gospodarii la rândul lor, îndreptau gardurile, făceau curăţenie în ogradă şi în împrejurimi.

În săptămâna Floriilor fetele, femeile tinere sădeau flori, schimbând cu vecinele şi rudele seminţele care le aveau. Noi, copiii ştiam că părinţii neapărat  ne vor cumpăra hăinuţe noi. Cât de mîndri eram în ziua de Paşti în sandale şi rochiţe noi.

  În săptămâna cea Mare se cocea cozonacul şi pasca, se vopseau ouăle şi se pregăteau celelalte bucate. Ne miram cum mama pregăteşte totul fără să guste şi le potriveşte atât de bine. În noaptea  Învierii, creştinii plecau la biserică să asculte slujba, stând până dimineaţa ca să sfinţească pasca şi ouăle. Revenind acasă, împreună cu toată familia mâncam bucatele sfinţite, înainte de asta ne spălam pe faţă cu apa pusă într-un vas, cu un ou alb ca să fim curaţi la suflet, cu un ou roşu ca să fim sănătoşi şi rumeni şi cu un bănuţ ca să avem bani tot anul. Cine se spăla la urmă lua bănuţii, de obicei era mezinul familiei, iar cu apa se udau florile sau un copac. Aceste tradiţii se păstrează şi astăzi în multe familii.

 

« Cel  mai interesant pentru noi, copiii – îşi aminteşte dna Olga Ţoiu - era că în ziua de Paşti, la liturghia de zi, tinerii însurăţei îmbrăcau hainele de cununie. Femeile tinere îmbrăcate în rochii de mirese, aprindeau în biserică lumânările de cununie. Era o frumuseţe şi o atmosferă de nedescris. »

 

« În ziua de Paşti noi, copii – îşi aduce aminte dna Veronica Milicenco – ieşeam în drum sau mergeam la pădure şi ne jucam de-a rândunuşul”. Toţi copii care vroiau să joace, îşi luau ouă roşii de acasă şi după ce alegeam un deluşor, aşezam ouăle într-un rând. Fiecare jucător se străduia cu un ou, rostogolindu-l, să le lovească pe celelalte; oul lovit şi-l lua lui. Câştiga cel care obţinea mai multe ouă. »

 

Copiii în această zi umblau ”de-a ouăle” , ei se duceau la rude, vecini şi în pragul caselor strigau : ”Hristos a Înviat”, iar gospodina le împărţea ouă roşii şi bomboane.

Tinerii ieşeau şi ei să se veselească. În mijlocul satului erau scrânciobe. Flăcăii invitau fetele la scrânciob, iar spre seară veneau la joc. La ei se alăturau şi cei mai în vârstă, şi cei veniţi în ospeţie. Se veselea tot satul.

În prezent fiecare poate liber să sărbătorească Învierea Domnului, să se ducă la biserică, însa au fost şi vremuri când această sărbătoare era interzisă, negată de către organele de conducere.

În ziua de Paşte, deşi creştineşte era sărbătoare, profesorii şi elevii erau impuşi să îndeplinească unele lucrări agricole, să văruiască copacii, să organizeze întreceri sportive ş.a.

 

 «Sâmbătă, în seara dinspre Paşti, - îşi aminteşte dna Anastasia Petruleac – fiind secretara Organizaţiei Comsomoliste din şcoală, împreună cu regretatul profesorul A.I. Taşinschii, trebuia să plecăm la biserică ca să alungăm elevii. Intram în biserică, ne făceam semnul crucii după obicei, ne închinam la icoane şi fiind întrebaţi după asta dacă am văzut elevi, răspundeam că nu-s de-ai noştri ».

 

Elevilor li se interzicea chiar să aducă la şcoală pască şi ouă roşii. Cu toate astea multe familii respectau această mare sarbătoare creştină, se împărtăşeau în Postul Mare, sfinţeau pască ş.a.

 

 «La Paştele Blajinilor ne duceam cu părinţii la cimitir – îşi aminteşte dna T.Guja. Eram foarte bucuroşi când primeam de pomană o păscuţă, câte un ou... Însă a doua zi când mergeam la şcoală, eram desenaţi pe gazeta de perete cu colaci în mână, iar la careu ne scoteau în faţă şi ne pedepseau».

 

Dar Slavă Domnului, că am trecut de acele vremuri. Cei care sunt plecati într-o alta lume, merită sa fie pomeniţi, iar mormintele îngrijite. Astăzi, spre fericirea noastră, putem merge la biserică, fără a fi constrânşi, ori de câte ori simţim nevoia de a ne purifica şi de a ne deschide sufletul în faţa lui Dumnezeu.

 

A realizat Elena Sârghi

 

“Ecou”  nr.3    aprilie  2007

Categorie: Din "ECOU" | Adăugat de: Linda (07 Sep 2008) | Autor: Elena Sârghi
Vizualizări: 243 | Rating: 5.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii înregistraţi pot adăuga comentarii
[ Înregistrare | Autentificare ]