Orice localitate îşi adună istoria în inimile, în chipurile, în caracterele, în faptele şi visurile băştinaşilor; în legendele transmise din generaţie în generaţie, în fundamentele străvechilor zidiri, în hrisoavele îngălbenite de vreme, în cântecele bătrâneşti, în denumirile unor mahale, în numele sau poreclele oamenilor săi... Dar unde începe istoria satului Coloniţa?
Coloniţa s-a constituit istoric din satul cu aceiaşi denumire, precum şi din localităţile Grecea de Jos şi Ciocana Veche, acestea fiind două selişti mici, apropiate una de alta ce s-au contopit cu Coloniţa, de altfel, ca şi Movilenii, strămutat aici în anul 1965.
O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileştilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de şoproane mari din nuiele, acoperite, ca şi căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streşinile late fiind sprijinite cu stâlpi groşi, asemănători unor coloane. În partea estică a localităţii se aşterne un şes care poartă, încă din acele vremuri de demult, numele de Valea Coloniţei. Iar dacă te ridicai mai sus, atunci puteai observa uşor şirurile grinzilor verticale – coloniţele din lemn.
Despre existenţa localităţii cu denumirea Coloniţa, pe vremuri – moşie răzăşească, pentru prima dată se menţionează într-un document datat cu 1605. (1)
De fapt, dacă am face abstracţie, am putea să deducem că vatra satului a existat cu mult mai înainte şi anume între anii de domnie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, adică între 1457-1504. De ce zicem astfel? Pentru că în acelaşi document care atestă prima menţiune istorică a satului Coloniţa, şi anume – „Mărturia hotarnică a satului Merenii ţinutului Orheiului (jud. Lăpuşna), 5/15 septembrie 1605” găsim: „Coloniţa în apropiere de satul Mereni este a lui Ionaşcu Grizunul şi a lui Pavăl Grizunul fiind fraţi şi prenepoţii lui Gavriil Grizunul, ce pentru dreptate şi slujbe crdincioase a fost miluit de bătrânul domn Ştefan Voievod”. (2)
Pornind de la premisa că în secolul al XVII-lea „bătrânul domn Ştefan” putea fi numai Ştefan cel Mare, suntem de acord cu Ion Proca, cel care, vizavi de mesajul istoric al acestui document mai scria că: „Chiar dacă luăm drept punct de reper ultimul an de domnie – 1504, Coloniţa ar fi existat cu 102 ani înainte de prima atestare”.
Oricare i-ar fi destinul, dacă oamenii mai stau pe loc şi nu-l părăsesc, dacă îşi mai cresc fii şi fiiicele, satul îşi continuă existenţa şi are viitor.
Surse:
1. Coloniţa. Geneză... prezent... nemurire... - Chişinău 200, p.3-6
2. Ion Proca.- Coloniţa Infinitului - Chişinău 2001, p.4
