Hitler in love - un one man show a unui actor “nebun” din Chişinău, care a stârnit valuri de extaz şi nebunie în România; un spectacol cu săli de teatru arhipline şi sute de oameni aplaudând minute în şir, la final, în picioare; un spectacol jucat în Berlin, Moscova, Praga, Erevan, Cairo… Nu şi în Chişinău.

„Am luat credite din patru bănci din Chişinău pentru a monta spectacolul”

„Hitler in love” porneşte de la textul original al lui Dumitru Acriş, fost actor al Teatrului „Luceafărul” din Chişinău, şi este regizat de Suren Shahverdyan, din Armenia. Piesa s-a jucat mai întâi în România , în noiembrie 2008, premiera având loc la Teatrul "Tony Bulandra" din Târgovişte.

“Am luat credite din patru bănci din Chişinău pentru a monta spectacolul, am dormit în Gara de Nord, la Bucureşti, apoi într-o biserică... Sunt multe detalii de suflet care mă leagă de această piesă" spune Dumitru Acriş.

După mai puţin de jumătate de an, Dumitru pleacă cu spectacolul în unele dintre cele mai importante oraşe ale lumii: în aprilie în Trabzon (Turcia), în iunie în Praga (Cehia), în septembrie – Cairo (Egipt), în octombrie Erevan (Armenia), la finele anului se preconizează să fie prezentată în Berlin (Germania) şi Moscova (Rusia) etc.

“Hitler” nu vine în Chişinău din motive politice

Întrebat fiind, de ce nu vine cu „Hitler in love” şi „acasă”, Acriş spune: "La Chişinău au vrut foarte mulţi să mă implice în politică cu acest spectacol. Atât opoziţia, cât şi guvernul. Nu am vrut, categoric. Am spus că este strict un spectacol. Actorii nu trebuie să facă politică”.

În afară de aspectul politic mai este şi cel financiar. „Am investit câteva mii de euro în această piesă, nu-l pot juca la Chişinau cu 15 lei biletul. Chiar dacă este un One man show, mai sunt implicaţi alţi 7 oameni. Daca se vor gasi enventuali sponsori atunci, poate, aduc spectacolul şi în Chişinău...” spune actorul.

Orice copil lipsit de dragostea părintească riscă să ajungă un dictator

Piesa lui Acriş prezintă o faţă mai puţin cunoscută a temutului dictator Adolf Hitler, fără a atinge spectrul politic. Acţiunea se petrece în ultimele zile de viaţă ale Führerului, în buncărul în care este închis şi redă aspecte intime: relaţia cu mama, cu feme­ile sau cu gene­ralii ar­matei. Spectacolul face re­ferire şi la o posibila moti­vaţie a urii lui Hitler faţă de evrei, com­plexele şi slă­biciu­nile lui, dar şi relaţia lui cu mu­zica. „Concluzia acestei abordări ar putea fi aceea că orice copil lipsit de dragostea părintească riscă să ajungă un dictator”.

„Am lucrat la spectacol cu Biblia alături”

Pentru a se încadra în rolul unei asemnenea personalităţi complexe ca Hitler, Dumitru a trebuit să treacă prin multe etape de pregătire interioară. “Am stat la spitalul de psihiatrie din Chişinău, am urmărit comportamentul bolnavilor de epilepsie, de Basedow, cu depresii, cu manifestări maniacale. Am adus bolnavii la starea de euforie care mă interesa pe mine. Am dormit cu ei acolo. De asemenea, am fost la morgă, am vrut să simt senzaţia aceasta de frică, de subsol, de buncăr, să simt pericolul. Am trecut prin toate aceste stări cu Biblia alături” spune Acriş. El mai spune: „Lucram la spectacol şi ştiam că pot atrage o sumedenie de lucruri negative, fiind vorba de moartea a milioane de oameni. Era foarte complicat. În ultimele două, trei zile până la spectacol nu puteam dormi. Simţeam o frică nebună... Este foarte greu pentru un actor să joace aşa. De asta lumea, chiar marii actori, nu prea riscă".

„Mi s-a ridicat părul pe ceafă la începutul piesei: 1 minut dintr-un discurs al lui Hitler. O oră jumate am stat cu ochii fixaţi şi hipnotizaţi pe scenă. Am avut momente în care nici nu am respirat. Altele în care am sărit din scaun. Expresii de nebunie, halucinaţie, paranoia, acuzaţii de trădare aruncate generalilor invizibili, obsesii erotice legate de nepoata Geli Raubal, declaraţii de dragoste făcute Germaniei, amintiri şi dialoguri fictive cu mama, chiar şi o explicaţie halucinant de banală pentru ura lui viscerală şi holocaustică...” spune Lia, după ce a văzut spectacolului. „Am fost bulversată. De joc, de interpretare, de transpiraţia de pe faţă, de rictusul feţei, de figura când monstruoasă, când grotească, când inspirând o milă ca cea pentru un vierme zdrobit pe asfalt (acea milă combinată cu silă), de nebunia şi pasiunea acestui artist. Nu doar actor, artist. Am avut senzaţia că, la sfârşit de spectacol, acest om transpiră sânge prin fiecare por cu care a jucat” spune spectatoarea din România

În final, nu pot decât să-l citez:  „Păcat că sunt foarte puţini oamenii nebuni care să investească suflet în teatru...”