Tradiţii de Crăciun - vechi şi noi

Peste tot unde există suflare românească cu simţământ creştin, Crăciunul - celebrat la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) - este una dintre cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală.

În orice loc din Moldova, Crăciunul începe cu un post care durează şase săptămâni, şi se încheie în seara de Crăciun, după slujbă.

Sărbătoarea Crăciunului are la noi un preambul în ziua de Ignat, când se taie porcul şi i se pregătesc diferite preparate de carne. Această tradiţie, în prezent, nu este respectata decât în foarte puţine familii, totuşi noi vom vorbi despre cum arata ea în trecut.

Iată ce ne spune Olga Ţoiu, bun cunoscător al tradiţiilor satului Coloniţa, despre acest obicei : „În ajunul Crăciunului se taie porcul – aceasta e o rânduială întreagă. Porcul nu este hrănit toată ziua înainte de acest ritual. Apoi, ca semn că este sacrificat pentru Naşterea Domnului, porcului i se taie după cap semnul crucii. Se mai spunea că după cum este aşezată inima în interiorul porcului aşa va fi iarna. Cei care cunoşteau aceste semne într-adevăr aveau dreptate. După ce animalul era tăiat, copii familiei trebuia să stea călare pe el, pentru a avea şi ei întotdeauna porci”.

După acest obicei încep pregătirile pentru masa de Crăciun. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: friptura, cârnaţii, pârjoalele, răciturile, sarmalele, cozonacul  şi nelipsiţii „crăciunei” vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu preţuit de toată lumea.

„La noi în sat mai era un obicei, spune dna Olga, toţi membrii familiei se trezeau noaptea, în jurul orei 2 ⁰⁰ şi se aşezau la masă, căci atunci se spune că s-a născut Hristos. Tot atunci se făcea şi friptura. Iar înspre dimineaţă, cu cea mai bună bucăţică de carne, mergeau la biserică.”

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.  Originea colindelor se pierde în vechimile istoriei poporului roman, evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi, la locul naşterii.

„În satul nostru, flăcăii erau cei care mergeau cu Steaua. Cu o Stea frumos împodobită ei umblau de la casă la casă, de la Crăciun, până la Bobotează (nu doar o zi), iar cu banii pe care îi strângeau făceau Joc în sat - la Bobotează, Anul Nou (pe 14 ianuarie, stil vechi) şi la Hram – în dependenţă de câţi bani făceau” spune Dna Ţoiu. „Bani se dădeau mai puţini, cu acest prilej mai mult se împărţeau covrigi, nuci, mere, poamă şi prune uscate şi diferite dulciuri”. 

În ajun de Anul Nou, pe 13 ianuarie se umbla cu Uratul, din seară până în zori, pentru a ura un an bun întregului sat. „Acum dacă nu vine nimeni să ureze casa, unii oameni se bucură, că nu dau bani, dar în trecut acesta era un semn rău” spune dna Olga. Ea mai adaugă: „Flăcăii aveau plug unde puneau colacii, astfel că fetele casei trebuiau să dea cel mai frumos colac împletit de dânsele”.

În ziua de Anul Nou copii şi, mai ales, fetele se duceau cu semănatul sau cu Sorcova. O veche datină spune că trebuie să prinzi cât mai multe grăunţe, în legătură cu acest fapt existând mai multe superstiţii, fie că vei avea un an bogat în bani, fie că - câte grăunţe vei prinde, atâţia pui va scoate cloşca în primăvară.

Unele dintre aceste frumoase tradiţii se păstrează şi până azi, dar într-o formă mai schimbată, mai „modernizată”, ar trebui să le păstrăm şi noi pentru a le transmite urmaşilor noştri la fel cum le-am primit noi de la strămoşi.

Ceva mai nou...

Împodobirea bradului este în prezent este cel mai îndrăgit obicei de Crăciun, datorita simbolurilor care i se asociază: iubire (pentru ca este împodobit de întreaga familie), bucurie şi fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se spune ca Moş Crăciun nu vine in casele unde nu e brad), viaţă, trăinicie şi sănătate (pentru ca este mereu verde, chiar şi când afara e zăpada).  Practic, bradul a devenit centrul sărbătorilor.  Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a venit  de la romani, fiind adoptat mai cu seama de cei înstăriţi.

La început, bradul era împodobit cu dulciuri, mere, nuci vopsite şi conuri aurite. Începând cu secolul trecut, au apărut podoabe confecţionate ca mici jucării. Tot cam atunci au apărut si globurile, devenite repede tradiţionale. Lumânările au început sa fie folosite la decorarea bradului de Crăciun in secolul al XVIII-lea, în Germania, şi simbolizau focurile solstiţiale din antichitate.

  Crăciunul fără cadouri, ar fi ceva de neimaginat. Tradiţia lor datează, la fel, din vremea romanilor, când, la sărbătorirea Anului Nou, se făceau întotdeauna daruri. În timp, s-a născut un personaj legendar, cel mai îndrăgit mit al copilăriei, cu nume diferite, în jurul căruia poveştile abundă, în funcţie de fiecare ţară. 

  Legenda lui Moş Crăciun este inspirata de viata Sfântului Nicolae (270 – 310 î. H.), patronul copiilor. În timpul Reformaţiei Protestante din secolul XVI, Martin Luther a încercat sa oprească venerarea sfinţilor, iar sărbătoarea Sfântului Nicolae a fost abolita în unele ţări europene. Cel ce oferea daruri a luat alte nume: în Germania, a devenit Der Weinachtsmann, Pere Noël în Franta, Santa Claus în America şi Marea Britanie, Moş Crăciun la noi. Românii ca si danezii sau francezii au păstrat până azi obiceiul Zilei de Sfântul Nicolae la 6 Decembrie.

Pretutindeni Crăciunul este considerat Sărbătoarea Iubirii, a Familiei, cea mai frumoasă, mai caldă, mai emoţionantă sărbătoare a lumii creştine. O sărbătoare în care, la orice vârstă, uităm de griji, de supărări, de obositoarea goană prin viaţă şi redevenim copii, sperând naiv ca poate povestea cu reni şi Moş Crăciun este adevărată.

Din „ECOU” nr.10  decembrie 2007