Vlad Ghimpu - Biobibliografie la 50 de ani

Pasionat de istorie de mic copil, Vlad Ghimpu şi-a dedicat aproape întreagă viaţă cercetării acestei enigme a tuturor timpurilor, a acestui vast domeniu, pe care a încercat să-l descopere pas cu pas. Este doctor în istorie, în prezent, autor al mai multor articole în presă şi al peste 40 de studii de specialitate, publicate în Moldova şi în România.

Mai multe detalii aflaţi în interviul ce urmează.

D-le Vlad spuneţi-ne, vă rog, de unde aveţi această pasiune pentru istorie?

Istoria am început s-o învăţ încă de acasă, de mic copil, când tatăl meu ne citea din diferite cărţi, începând cu abecedarul, care era ilustrat într-un fel neobişnuit pentru perioada noastră, acolo era reprezentat regele României Mihai I, Ion Antonescu, conducătorul statului român în timpul războiului. Tatăl meu obişnuia să ne citească poveşti din cărţile lui de şcoală duminica în familie, ne povestea evenimente din perioada românească care de fapt şi reprezentau istoria pentru noi şi care nu se învăţa din nici o carte. La şcoală pe atunci nu se preda istoria poporului nostru.

Ce studii a-ţi urmat pentru a vă atinge ţelul?

Mai întâi am absolvit 8 clase în şcoala generală din satul natal, Coloniţa, iar ulterior, sub influenţa unui prieten, am mers la Şcoala profesional-tehnică nr. 36 din Chişinău pentru a învăţa o profesie foarte interesantă la acea vreme, cea de lăcătuş, aparate de măsură şi control şi automatică. O profesie nouă la noi, ce abia începea  să se dezvolte. Cu toate acestea, aveam intenţia să fac studii superioare la universitate. Am considerat că cel mai bine ar fi să intru la facultatea de istorie – obiectul meu preferat în şcoală, deşi aveam rezultate bune şi la fizică, la matematică... Lliteratura, la fel, o iubeam de mic, citind multe cărţi, ca o continuare a poveştilor auzite de la tatăl meu.

Cu siguranţă că drumul parcurs în cariera dumneavoastră  nu a fost unul prea uşor. Ce posturi a-ţi mai avut şi la momentul dat ce funcţie deţineţi?

Am învăţat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat în anii 1980 – 1986. După universitate, am fost angajat ca profesor de istorie la Şcoala generală nr. 32 din Chişinău, unde am lucrat până în 1987, n-am putut lucra mai mult din două cauze:  prima – îmi construiam casa pe atunci, şi a doua, pentru că aveam o boală cronică la gât – tonzilită. Ea recidiva în permanenţă, deoarece în şcoală tot timpul era un virus de răceală, aşa mi-a explicat mie medicul. În anul 1987 am fost angajat colaborator ştiinţific inferior la Muzeul Naţional de Istorie şi am activat în Secţia metodică, mai întâi, ce coordona activităţile muzeelor din republică, mergând foarte des în deplasări. Aici la muzeu am parcurs toate treptele funcţionale, până la şef de secţie. Apoi din 1996 am fost numit director adjunct ştiinţific, iar actualmente, după reorganizare, lucrez ca cercetător ştiinţific superior la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie.

Cu ce realizări marcante vă puteţi mândri?

În calitatea mea de muzeograf am urmat şi studii de doctorat fără frecvenţă în perioada activităţii la muzeu, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, în anii 1992 – 1996, iar în 1999 am susţinut teza de doctorat Biserici şi mănăstiri din Basarabia în sec. XV –XVII. Lucrarea monografică am publicat-o în anul 2000 la Chişinău. Aceasta este principala mea realizare. Pe parcurs am mai scris şi alte studii şi articole ştiinţifice, circa vreo 50, pe care le-am publicat în Republica Moldova şi în România. Ultima lucrare este cartea dedicată vârstei mele jubiliare cu titlul Biobibliografie la 50 de ani. Studium, unde, împreună cu soţia Natalia, după ce fac o totalizare a tuturor lucrărilor şi publicaţiilor mele, prezint şi unele cercetări inedite la istoria românilor din perioada secolelor IX – XII.

Cum v-a venit ideea să scrieţi această carte şi cât timp v-a luat s-o scrieţi?

Ideea îi aparţine de fapt soţiei mele Natalia şi este un gen de publicaţie jubiliară ce s-au tipărit până acum şi de alţi cercetători din Republica Moldova. La compartimentul ei istoric am început să lucrez din anul 2005, orientându-mă spre o perioadă mai veche din istoria noastră, după ce am avut posibilitatea să studiez unele letopiseţe ruseşti, izvoare bizantine şi de limbă latină, traduse. În urma abordării  acestor izvoare scrise am fost determinat să exprim nişte concluzii şi aprecieri noi referitoare la epoca istorică respectivă. Unele din aceste studii au fost propuse spre publicare şi în câteva ediţii de specialitate.

După atâtea realizări profesionale există totuşi un obiectiv la care mai visaţi?

Pe viitor intenţionez să continui investigaţiile asupra evului mediu timpuriu, cu publicarea unei monografii, care va aduce o completare importantă, sper, la istoria poporului român de până la formarea statelor medievale naţionale.

Vă mulţumim pentru interviul acordat şi vă dorim succese în continuare, şi realizări frumoase!

Vă mulţumesc şi eu şi vă doresc baftă în toate!

Din „ECOU” nr.11    ianuarie 2008